Parohia Băbeni I

Biserica în care vreme de 8 ani a slujit vrednicul de pomenire Părinte Ioan Marina, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Justinian Marina, are o bogată istorie. Prima biserică din Băbeni - Ungureni[1] a fost construită din lemn, la inițiativa starețului Mănăstirii Bistrița, la 19 mai 1777[2] şi [3]. Într-o însemnare asupra istoricului bisericii parohiale din satul Băbeni Ungureni, preotul Ioan Oprițescu scrie: „bisericii din satul Ungureni, comună Băbeni, i s-a pus temelia în anul 1836 de către o mână de oameni, toți păstori de vite. Obârșia locuitorilor se trage dintr-un sat de peste munți, anume Jina”. În timpul lui Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, majoritatea locuitorilor din Jina făceau parte dintr-un regiment de graniță. În această perioadă are loc în Ardeal Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan – 1784. Majoritatea soldaților din acest regiment trec de partea răsculaţilor. După înăbușirea răscoalei, de teama represaliilor, o parte dintre, „jinari’’, reușesc să treacă dincolo de munți, împreună cu familiile și turmele de vite. Primul popas l-au făcut în ținutul Balșului, în punctul, „Pădurea Sarului’’ unde rămân vreme de 5-6 ani. Apoi, în vederea găsirii posibilităţilor de trai în chip cât mai lesne, se despart astfel: câteva familii se așează la Deleni, jud Olt, alții ajung la Ciofrângeni, jud Argeș, iar majoritatea vin în părțile acestea rămânând o parte dincoace de râul Bistrița, pe moșiile mănăstirii Bistrița, la punctul numit, „Moara Nezii’’, iar restul se stabilesc peste râul Bistrița, formând satul Măgura. Aici, la, „Moara Nezii’’ au avut biserică și cimitir, pe care amplasamentul de la 1864 le-a respectat. Pe tot timpul pribegiei ei au fost însoţiţi de preoți ortodocși, care le-au susținut aprig credința strămoșească cu prilejul încercărilor de a-i trece la, uniație’’ în timpul Episcopului Atanasie Anghel și a Episcopului Atanasie Rednic. Deci acești români au fost discriminați și religios, fapt care i-a determinat, o dată mai mult, să ia drumul pribegiei. Pe la anul 1800 s-a croit iazul de irigație de către egumenul mănăstirii Bistrița. După terminarea acestui iaz, băbenarii se retrag de la locul numit Moara Nezâi așezându-se definitiv lângă iaz, în locul unde se găsesc astăzi, defrișând mai întâi pădurile, care erau foarte întinse, în locul numit Coama Stejarului. Pe platoul de lângă iaz, pe locul unde se află azi biserica de zid, au ridicat mai întâi o biserică din lemn imediat ce s-au așezat, au făcut biserica, chiar din nuiele îngrădite, lipită cu pământ’’ (potrivit însemnărilor lui D. Butoescu, fost notar și primar în Băbeni). În jurul bisericii s-a format satul în care poposește Tudor Vladimirescu cu ocazia trecerii trupelor către Piteşti, la plecare făcând însemnate danii bisericii. La 1836, sub domintorul Barbu Știrbei s-a pus temelia actualei biserici, lângă cea de lemn. În anul 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza, trecând către mănăstirea Horezu, impresionat de credința localnicilor care începuseră o construcție de asemenea amploare, ar fi dăruit o sumă de galbeni pentru finalizarea lucrărilor. Potrivit tradiției orale, de la bătrânii satului am aflat că el ar fi făcut următoarea observație:,... de ce v-ați apucat să faceţi o clădire atât de mare, când noi nu avem spitale și școale’’, lucru consemnat și în însemnările lui D. Butoescu. Modelul după care s-a construit biserica a fost cel al mănăstirii Bistrița, văzută de băbenari adesea, cu prilejul urcatului oilor la munte. Multă vreme acestei biserici i s-a spus, Mănăstirea’’, atât pentru asemănarea cu mănăstirea Bistrița, dar și pentru că era cea mai mare din împrejurimi. Catagrafiile din anul 1840 şi 1845 îi consemnează prezenţa şi totodată umele slujitorilor: Paraschiv, fiul lui Gheorghe Răpeagă; Constantin, fiul preotului Constantin Băeţescu; Ion, fiul preotului Pascu Ungureanu[4]. După cum notează şi pisania între anii 1856-1864, biserica a fost refăcută din zid de câteva familii refugiate din Trasilvania din cauza prigoanei religioase. La ridicarea ei a contribuit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care, aflat în vizită la mănăstirile din zonă a contribuit cu câteva pungi de galbeni la finalizarea construcţiei. La data de 27 Septembrie 1864 biserica a fost sfințită de către P.S. Calinic Cernicanul, Episcop al Râmnicului Noului Severin. Inițial biserica a avut hramul, Bună Vestire’’, dar din pricina faptului că ciobanii erau plecați cu oile la iernat, iar posibilitățile materiale în această perioadă erau reduse, au inițiat ca hram sărbătoarea, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’. În decursul timpului vehiul ocaş a suferit diverse degradări, fiind reparată între anii 1902, 1910 şi 1930 astfel: Biserica a fost renovată în anul 1902, în timpul Episcopului Atanasie Mironescu, și în anul 1923, așa cum arată pisania inscripționată la intrarea în biserică[5]. Potrivit Anuarului pe anii 1921-1925 întocmit de P.S. Vartolomeu, Episcop al Râmnicului și Noului Severin, București 1924, referitor la Parohia Băbeni Bistrița, din comună Băbeni, regăsim următoarele informații: „Parohia avea o populație de 863 de familii, fiind compusă din satele: Ungureni, Români, Bonciu, Râioasa și Valea Mare. Dispune de trei biserici: 1 Biserica parohială, Bună Vestire’’, situată în satul Ungureni, nu are casa parohială și posedă 8,5 ha de pământ; 2. Biserica filială cu hramul, Sfântul Ierarh Nicolae’’, situată în satul Români, construită din zid, la anul 1915; 3. Biserica filială cu hramul, Sfântul Dumitru’’, situată în Valea Mare, construită din zid, la an necunoscut, e aproape de ruină, nefuncțională. Preot paroh este Theodor Ştefănescu născut 1851, absolvent al seminarului gr. I-iu și numit paroh la 1877; Cantori sunt Ion Rădulescu, născut 9 aprilie 1872, și C.V. Daescu, numit cantor la 1 noiembrie 1909, născut 4 ianuarie 1885, cu școală. Epitropi sunt Filip Danuleț, ales de enoriași și Simion Mihăilescu, numit de guvern. Parohia posedă trei cimitire”[6]. Catapeteasma din zid, dărâmată din pricina cutremurului din anul 1940, a fost refăcută în anul 1941-1942, din lemn. În anul 1955 a fost refăcut acoperișul.